El s-a încruntat şi a întors spatele,

când orbul a venit la el.

Ce ştii tu? Poate s-ar fi mântuit

ori şi-ar fi amintit, iar amintirea i-ar fi folosit.

În schimb pe cel bogat,

tu îl primeşti cu cinste

fără să-ţi pese dacă se va mântui,

iar pe cel care vine la tine, plin de râvnă,

plin de teamă,

tu, cu nepăsare, îl primeşti!

Nu! Aceasta este o amintire

oricui vrea să-şi amintească!

Ea este de pe sulurile prea cinstite,

înălţate, curăţate,

de mâinile scribilor

cinstiţi şi nevinovaţi!

Să fie ucis omul! Cât este de tăgăduitor!

Din ce l-a creat?

Dintr-un strop de sămânţă! L-a creat şi i-a dat o soartă;

i-a făcut calea uşoară;

apoi l-a lăsat să moară şi a pus să fie înmormântat;

iar când va voi, îl va scula!

Nu! Omul nu împlineşte ceea ce El îi porunceşte.

Omul, să se uite la hrana sa!

Noi am vărsat apă, şi ce vărsare!

Noi am crăpat pământul, şi ce crăpare!

Noi am făcut să răsară grâne,

vii şi legume,

măslini şi curmali,

şi grădini dese,

fructe şi păşuni,

zestre vouă şi turmelor voastre.

Când va veni însă Vuietul,

în ziua când omul va fugi de fratele său,

de mama sa, de tatăl său,

de soţia sa, de fiii săi,

în Ziua aceea fiece om îşi va primi răsplata.

În Ziua aceea

vor fi chipuri strălucitoare, surâzătoare şi bucuroase,

însă în Ziua aceea,

vor fi şi chipuri colbuite.

Aceştia vor fi tăgăduitorii, desfrânaţii!